Cel mai important concurs-dezbatere pentru liceeni revine la Sfântu Gheorghe

Cel mai important concurs-dezbatere pentru liceeni revine la Sfântu Gheorghe

Covalact Saint George City of Debate 14 a deschis înscrierile 

Pregătirile pentru a 14-a ediție a celei mai mari competiții de dezbateri pentru liceenii din România sunt în toi. Organizatorii au dat startul înscrierilor pentru evenimentul care are loc la Sfântu Gheorghe în perioada 6 – 8 martie 2020. 

Regulile, ca și în anii trecuți, arată că numărul maxim de echipe participante este de 70. Aceasta a fost cifra optimă la care s-a ajuns de-a lungul anilor, motiv pentru care evenimentul a și câștigat sloganul de „Probabil cea mai bine organizată competiție de dezbateri din România”.

În fiecare an așteptăm concurenți cât mai bine pregătiți și îi încurajăm să ia parte la eveniment deoarece este un eveniment de amploare cu o tradiție lungă în spate, care rămâne un punct mare pe harta debate-ului din România. În acest moment suntem în faza de înscrieri, urmează ca după ce se înscriu toate echipele să anunțăm moțiunile”, ne-a declarat  unul dintre organizatorii evenimentului, reprezentantul Asociației Ecou Tineret, Bogdan Todoran.

Printre noutățile de anul acesta se numără includerea în echipa de organizare a încă doi tineri, iubitori ai dezbaterilor, câștigători ai edițiilor precedente, Tordai Mihály și Edmond Vrânceanu.

„În principiu structura rămâne aceeași de anul trecut. Tordai și Edmond, după ce au câștigat două competiții SGCoD, revin acum în poziția de conveneri, poziție care este o premieră pentru această competiție. Cei doi ne vor ajuta în organizarea competiție”, ne-a mai spus Bogdan Todoran.

Saint George City of Debate (SGCoD), ediția a 13-a, și-a ales câștigătorii în urma unei finale disputate între echipele „It`s staying home” și „Șacalii”. Juriul a decis ca premiul să rămână, într-adevăr acasă, pentru că învingătoare a ieșit echipa din Sfântu Gheorghe, „It`s staying home”, pentru al doilea an consecutiv. De asemenea, cel mai bun vorbitor al ediției din 2019, ca și acum doi ani, a fost Tordai Mihály de la Colegiul Național „Mihai Viteazul”.

Moțiunea dezbătută de finaliști a fost „AP crede că statele în curs de dezvoltare ar trebui să privatizeze serviciile publice și de transport și utilități”.

Pe lângă Tordai Mihály, pe podiumul celor mai buni vorbitori ai SGCoD- ediția 13 a fost și Edmond Vrânceanu.

Până acum, peste 5000 de participanți au luat parte la Saint George City of Debate. Fondatorul competiției este fostul consilier local din Sfântu Gheorghe, Mădălin Guruianu. Recordul absolut al evenimentului în ceea ce privește numărul de echipe participante s-a ridicat la 129, în cadrul celei de-a opta ediții, din 2014, însă de atunci organizatorii au limitat numărul de locuri, pentru o mai bună organizare.

Prima ediţie Saint George City of Debate a avut loc în 2007 la Castelul din Arcuș. Atunci au participat doar 4 echipe, 3 din Sfântu Gheorghe și una din Ploiești. Începând de atunci, Saint George City of Debate a devenit un concurs necesar de bifat pentru liceenii care iubesc dezbaterile academice, fiind, de altfel, și înscris în calendarul competițional al Asociaţiei Române de Dezbateri, Oratorie şi Retorică (ARDOR).

Detalii despre concurs și informații la zi sunt publicate pe pagina de Facebook  Saint George City of Debate, dar și pe site-ul evenimentului, https://cityofdebate.ro/.

Saint George City of Debate este un eveniment organizat de Asociaţia de Tineret Ecou.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *