Comunitatea de dezbateri din România este, din punctul meu de vedere, cea mai bună alternativă extracurriculară pe care elevii din mediul şcolar din România o pot alege. Spun asta deoarece aduce o mulţime de beneficii pentru elevi: de la informarea despre toate evenimentele importante actuale, locale sau internaţionale, până la dezvoltarea gândirii critice şi îmbunătăţirea competenţelor de vorbire în faţa unui public numeros. Mai mult decât atât, consider că cel mai mare beneficiu pe care îl primesc elevii este acela că ajung să cunoască foarte multe persoane de aceeaşi vârstă, din toate colţurile ţării (şi nu numai), cu interese comune, cu care leagă prietenii foarte importante pentru dezvoltarea lor ulterioară.
Pe lângă partea de dezbateri propriu-zise, o competiţie mai are nevoie şi de partea tehnică, pentru a gestiona cât mai eficient desfăşurarea ei (stabilirea meciurilor, constituirea clasamentelor individuale şi pe echipe etc.). Fiind student la facultatea de informatică, nu mi-a fost prea greu să decid că aş putea să dau ceva înapoi comunităţii prin implicarea în această parte a unei competiţii şi nu regret deloc această decizie – este extrem de interesant să vezi cum evoluează competiţia de la o rundă la alta, să gândeşti ce modalitate de grupare a echipelor pe meciuri este cea mai potrivită în funcţie de rundă şi de competiţie şi să pui totul cap la cap într-un program care oferă toate aceste informaţii tuturor participanţilor la un click distanţă.
Pe lângă faptul că este una dintre cele mai frumoase competiţii din ţară, Saint George City of Debate aduce în fiecare an un plus de inovaţie şi de noutate în comunitatea de dezbateri, setând astfel nişte standarde de bune practici pentru toate competiţiile din România. Anul acesta, am onoarea să asist şi să ajut la realizarea câtorva premiere din punct de vedere al tabulării, care aduc odată cu ele eficientizarea proceselor de asigurare a prezenţei în sălile de anunţuri, de distribuire a feedbackului despre dezbateri, arbitri şi debateri, dar şi de facilitare a accesului pe platforma online.
(Sfântu Gheorghe, 2019)