Cosmin Tenie

Saint George City of Debate a fost întotdeauna cel mai aşteptat eveniment de dezbateri pentru mine. Fiind al şaselea an la rând în care ajung la Sfântu Gheorghe, pot spune că m-am obişnuit atât cu evenimentul, cât şi cu oraşul. Întotdeauna a fost o plăcere să revin în oraş, fiind impresionat de calmul acestuia, de mâncarea foarte bună şi de compania unor prieteni pe care îi întâlnesc o dată pe an, exclusiv cu ocazia SGCoD. Trebuie menţionat că în mentalul colectiv al multor oameni care au făcut dezbateri sau încă mai fac, acest eveniment este o ocazie de reuniune – fiind răspândiţi în toată ţara şi venind aproape an de an la Sfântu Gheorghe. Ceea ce întotdeauna mi s-a părut fascinant referitor la acest eveniment a fost faptul cum un oraş relativ mic poate strânge atât de mulţi elevi şi studenţi astfel încât să organizeze cea mai mare competiţie de dezbateri din România (şi, probabil, din Europa de Sud-Est).

Pe parcursul celor 6 ani, am reuşit să îmi răspund uşor-uşor la această întrebare. Are legătură cu continuitatea evenimentului, el având loc în fiecare an de peste 10 ani. Are legătură cu munca enormă şi voinţa admirabilă a echipei de proiect. În trei ani din şase, am avut plăcerea să interacţionez direct cu echipa de organizare şi să văd partea din spate a proiectului – am rămas impresionat de determinarea acestora, dar poate şi mai mult de competenţa şi capacitatea lor de a organiza cu succes un eveniment atât de mare. SGCoD este ca un brand care se menţine pe locul 1 în comunitatea naţională de dezbateri academice, dar care s-a extins şi în afara acesteia, având în vedere multitudinea de sponsori şi parteneri de la fiecare ediţie.

Poate că abilităţile de bun manager sau organizator sunt regăsite la foarte mulţi oameni, dar ce face acest eveniment cu adevărat impresionant este că aceste competenţe avansate sunt puse în slujba dezbaterilor academice şi, în final, a elevilor de liceu care practică această activitate extraşcolară. Dezbaterile academice sunt una dintre cele mai eficiente metode de educaţie nonformală, destul de populare în România, dar arareori sunt coordonate sau organizate de oameni care au experienţa şi conştiinţa profesională a echipei de proiect de la SGCoD.

Doresc să îmi manifest profunda şi sincera apreciere pentru munca acestora şi le mulţumesc pentru fiecare an în care am aşteptat (şi aştept) să revin la Sfântu Gheorghe la început de martie.

(Sfântu Gheorghe, 2019)