Radu Cotarcea

De fiecare dată când privesc înapoi la istoria competiţiei, realizez că evoluţia turneului SGCD se suprapune, în mare măsură, cu evoluţia mişcării de dezbateri academice din ţară. De la o activitate relativ “obscură” – care adeseori necesita explicaţii legate de activitatea în sine şi de scopul său final – la o mişcare care angrenează sute de oameni dedicaţi. Aceştia au adus la lumină multitudinea de beneficii legate de dezvoltarea personală pentru practicanţii dezbaterilor, care reprezintă, şi îmi permit să spun asta cu o inimă mai uşoară acum, decât în urmă cu câţiva ani, o activitate “cool”, în care orice tânăr trebuie să se angajeze.

Dacă în liceu calendarul nostru competitiv era constituit dintr-o competiţie regională, una naţională, şi poate o competiţie sau două presărate undeva în timpul anului şcolar, sunt uimit să văd cât de activ este anul competitiv în România acum. Tot plăcut este sa văd că, deşi sunt multe alte competiţii în ţară pe parcursul anului, SGCD, găzduit în oraşul meu natal, a rămas pe harta competitivă ca unul dintre turneele care nu pot fi ratate! Drept urmare, a fost o onoare să fiu invitat să contribui la organizarea ediţiei aniversare a unui turneu cu o tradiţie atât de bogată şi aştept cu entuziasm să întâmpinăm cele 100 de echipe la Sfântu Gheorghe.

(Sfântu Gheorghe, 2016)