Mesagerul de Covasna,30 ianuarie 2014:
”Debate-ul este un stil de viaţă!”

A pătruns în lumea dezbaterilor în anii de liceu, la Clubul de Dezbateri din Sfântu Gheorghe şi a ajuns în topul mondial al oratorilor. Despre traseul său în arta oratoriei, despre pasiunile şi despre planurile sale de viitor, Radu Cotarcea a avut amabilitatea de a ne spune mai multe, zilele trecute, când a revenit pentru câteva zile la Sfântu Gheorghe, oraşul natal.

Activezi de aproximativ 10 ani în lumea dezbarerilor. Cum a început totul? Cine ţi-a deschis această cale?

Cum am început? În Sfântu Gheorghe, la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”, la Clubul condus atunci de doamna Gabriela Cucu. Am început dintr-o nebunie şi dintr-un simplu noroc am întâlnit o fată care tocmai se întorcea de la un turneu ce avusese loc în Slovenia. Ea s-a întors şi ne-a povestit că a văzut lumea, făcând debate. Povestea ei m-a fascinat… puţini copii de vârsta respectivă au ocazia să iasă foarte mult în afara ţării şi să fie şi expuşi la competiţii internaţionale … mie mi-a captat atenţia şi m-am dus la Club.

Cum au fost primele momente la pupitru, în cadrul unei competiţii?
Groaznice…în 30 de secunde, înroşit şi aşezat în ruşine… mai bine de atât nu pot descrie momentul respec

tiv…mai ales că eram al treilea vorbitor din echipa Opoziţiei, adică eram ultimul vorbitor din dezbaterea respectivă şi efectiv m-am ridicat în picioare şi n-am înţeles ce s-a întâmplat în runda respectivă, pentru că la început nu eşti format să asculţi atent, nu eşti format să înţelegi premisele argumentelor care se fac şi pur şi simplu auzi pe cineva care vorbeşte frumos şi nici nu ştii de unde să îl apuci…şi apoi trebuie să vorbeşti măcar la fel de frumos, ca să nu te umileşti. Şi, evident, nu am reuşit acest lucru prima oară.

Câte ore de pregătire sunt în spatele unei competiţii?
Acest lucru variază…la nivel de liceu, moţiunile se anunţă cu două luni, o lună înainte de turneul respectiv. Ai timp să citeşti, să te documentezi, să te gândeşti la argumentele tale pro sau contra, în funcţie de poziţia în care va trebui să joci şi atunci, latura de debate devine un pic mai mult concentrată pe cât de bună documentare îţi faci, şi pregătirea în sine ţine foarte mult la nivel de a digera o cantitate destul de vastă de informaţii şi de a le structura într-un mod cât mai coerent, ca să poţi face apoi discursul, în opt minute, sau cât ai la dispoziţie, ca elev de liceu. La nivel de facultate, se schimbă un pic situația, pentru că acolo moţiunea se schimbă înainte de fiecare rundă şi problema este că nu se anunţă… îţi ştii moţiunea pe care urmează să o dezbaţi, poziţia de pe care urmează să dezbaţi cu puţin înainte să înceapă runda şi nici nu ai voie să te documentezi folosind resurse electronice. Pregătirea la nivel de studenţi ţine foarte mult de o cultură generală cât mai bogată.

Debate-ul e un stil de viaţă!

Aş dori să ne oprim puţin asupra ultimei competiţii la care ai participat. La cumpăna dintre ani, a avut loc Campionatul Mondial de Dezbateri Academice- cea mai importantă competiţie de dezbateri din lume- iar echipa din care ai făcut parte, alături de Octavian Buta, a luat locul II. Spune-ne mai multe despre acest eveniment! Ce a însemnat acel moment pentru tine?
Toţi oamenii din cercul nostru erau extatici, ne felicitau şi se bucurau. Pentru mine, cel puţin, momentul respectiv a reprezentat momentul în care am pierdut finala şi oportunitatea de a câştiga cupa. Şi cred că vor mai dura câteva luni bune până să mă gândesc cu mândrie că am jucat o finală de Campionat Mondial. Este o performanţă…îmi asum o anumită mândrie pentru ea, mai ales că a fost şi ultimul turneu la care am participat, dar, cumva, sunt foarte departe de a mă simţi împlinit (…) În ceea ce priveşte competiţia, erau Campionatele Mondiale, deci, cei mai buni din lume care s-au gândit că au o şansă, erau acolo. Au fost, evident, echipe care mi s-au părut mai slabe ca noi, echipe care mi s-au părut mai bune ca noi într-o anumită rundă, şi cumva am reuşit să ajungem mai sus decât ele. Contează să ai şi puţin noroc, în sensul în care să îţi pice o moţiune pe care să o ştii cât de cât, să pici pe poziţia care îţi place. Deci, trebuie să ai şi un gram de noroc. Despre Campionatul în sine pot spune că îl văd ca fiind apogeul unui traseu debater-istic pentru oricine care e angrenat în mişcarea aceasta. Ai oportunitatea să vorbeşti în faţa a 1.500 de oameni, care, nu doar că sunt un public mare, dar reprezintă un public mare de oameni formaţi care ştiu să aprecieze exact ce faci, cum faci, de ce faci în acel fel, şi de fiecare dată când eşti aplaudat, când punctezi un argument foarte bine, îţi creşte inima. Mă bucur enorm când văd poze în care steagul României e acolo, din nou, după cinci ani. E un anumit sentiment de mândrie. Nu rămâne decât resentimentul că nu a fost un moment şi mai important decât atât.

După acest Campionat, conducerea Clubului de Dezbateri Academice din Sfântu Gheorghe a instituit un premiu special- „Premiul Radu Cotarcea”- ce va fi decernat începând din acest an celui mai bun vorbi

tor la competiţia Saint George, City of Debate. Cum ţi se pare această iniţiativă?
Ar fi impertinent să susţin că nu este o onoare, dar mă simt puţin stânjenit de acest lucru, ca să fiu complet onest, pentru că nu ştiu dacă sunt neapărat singura persoană care ar fi meritat nominalizarea respectivă (…) Nu pot decât spera, în ciuda faptului că mă simt uşor stânjenit de el, că acest premiu va inspira un grup de tineri în a obţine o anumită performanţă. Debate-ul nu ţine, însă, numai de premii şi de rezultatele pe care le obţii. Debate-ul e un stil de viaţă, în sensul în care te educă să fii atât informat, cât şi deschis, îţi oferă o multitudine de perspective şi cred că acest lucru este mai important decât orice premiu!

În luna martie, Radu va fi din nou în oraşul natal, în „oraşul dezbaterilor”!

Am amintit despre Clubul de Dezabateri din Sfântu Gheorghe şi de competiţia Saint George, City of Debate, de care cred că te leagă multe momente frumoase… Ai fost implicat în acest eveniment la fiecare ediţie, drept urmare spune-ne, te rog, cum vezi tu această competiţie!
Mă bucur să văd că unul dintre cele mai mari, dacă nu cel mai mare open din ţară are loc la Sfântu Gheorghe de fiecare dată. Este absolut încântător să faci parte dintr-o mişcare care angrenează atât de mulţi debateri, şi cu atât mai mult, cu cât aceştia sunt elevi de liceu cărora poţi să le vezi sclipirea aceea din ochi pentru că sunt expuşi la ceva complet nou şi care le va revoluţiona viaţa pentru moment, şi ştii asta. Ceea ce îmi place foarte mult este că, spre deosebire de marile oraşe, de Cluj sau Bucureşti, unde se mai organizează turnee mari sau similare cu cel din Sfântu Gheorghe, diferenţa este că aici, într-un oraş relativ mic, vezi toată comunitatea angrenată în lucrul acesta. (…) Mă bucur să văd că şi comunitatea în sine este capabilă să se unifice în spatele ţelului de a organiza ceva care să fie recunoscut la nivel naţional, şi cred că acest lucru e marele aport pe care îl aduce Sfântu Gheorghe spre deosebire de orice alt mare centru care ar avea uşor infrastructura şi posibilitatea de a organiza chestii mult mai mari, dar nu o fac, fiindcă nu au aceeaşi mobilizare.

Mândru de Saint George, City of Debate

În luna martie, va avea loc cea de-a VIII-a ediţie a competiţiei Saint George, City of Debate organizate de Clubul de Debate din Sfântu Gheorghe. Vei fi prezent la eveniment?

Sincer, nu cred că am ratat nicio ediţie şi nici nu cred că aş rata o ediţie, decât în cazuri de forţă majoră. Şi nu cred că acest lucru ţine de faptul că sunt implicat direct în organizare sau nu, ci pur şi simplu e o mişcare care pe mine tot timpul mă face să mă simt mândru că fac parte din comunitatea aceasta, şi nu aş rata acest sentiment!

Ce sfaturi le-ai da tinerilor care şi-ar dori să aibă succes în debate?Cum vezi mişcarea de dezbateri din România la nivel de elevi? Dar la nivel de studenţi?
La nivel de studenţi, din păcate, mişcarea de debate nu este la fel de cristalizată, în România, la ora actuală, ca la nivel de elevi de liceu, în sensul că nu sunt atât de mulţi traineri care să îşi dedice timp să dezvolte debate-ul după un anumit nivel. Majoritatea antrenorilor sau a trainerilor care acum îşi petrec timpul educând tineri la nivel de liceu sunt fie actualmente studenţi care au făcut debate în liceu, fie profesori de liceu, care, evident, au tangenţă numai cu copiii de liceu. La nivel de universităţi, te dezvolţi mai degrabă prin a avea câteva runde în cadrul facultăţii şi după aceea să ieşi în lume la Oxford, la Cambridge să iei o bătaie de îţi sună apa în cap şi nu poţi spera decât ca acest lucru să nu se întâmple.

Da, poţi să spui „citeşte!”, „pregăteşte-te!” sau clişee precum „nu te lăsa niciodată, perseverează!”, dar cred că secretul numărul unu constă în a învăţa că trebuie să asculţi. Să faci debate înseamnă să fii capabil să asculţi activ ce ţi se zice, să înţelegi premisele. Dacă nu eşti capabil să faci lucrul acesta, nu vei fi niciodată un bun debater. Mai mult decât atât, dacă vorbeşti frumos şi nu ştii să asculţi, creezi un „monstru” pervers care crede că e un bun debater. Deci, dacă ar fi să dau un sfat, acela este: „învaţă să asculţi şi apoi să deschizi gura!”.

Planuri de viitor

Care sunt planurile tale de viitor legate de debate?
Pentru mine, Campionatul Mondial, înainte de a se termina, ştiam că va fi ultimul turneu la care voi participa, din mai multe considerente. Unul dintre acestea ar fi că, sincer nu cred că mă mai pot dezvolta mai mult (…), dar e timpul să las locul şi altora. În altă ordine de idei, ce plănuiesc eu să fac e să încerc să mă gândesc constructiv la cum să umplu acel vid de care am amintit, la nivel de pregătire a studenţilor (…) Vreau să mă implic un pic în arbitraj, pentru că, din păcate, România, la ora actuală, încă nu are vizibilitate pe plan internaţional ca o ţară care şi produce arbitri buni. Sunt convins că foarte mulţi oameni care s-au lăsat de debate în etapa în care eram eu, sperau să facă şi ei lucrul acesta, fiindcă şi ei au resimţit acelaşi vid, dar realităţile vieţii spun că trebuie să munceşti, să faci un bănuţ şi nu e ca şi cum generezi ceva din lucrul acesta, în afară de satisfacţie proprie, care din păcate, nu ţine neapărat tot timpul de foame.

Am vorbit până acum despre marea ta pasiune: debate-ul. Ce alte hobby-uri ai?
Este greu să răspund la această întrebare, deoarece am fost o fire experimentală şi cred că mi-am schimbat pasiunea o dată la trei luni şi în realitate singura constantă reală a fost debate-ul pentru mine. Ce îmi place? Sincer, orice mă stimulează fizic sau intelectual, dacă se poate şi competitiv, ceva care să mă şi modeleze sau să aibă un impact similar ca debate-ul.

Ce muzică asculţi? Ce cărţi citeşti?
Muzică… nu ascult, mă deranjează când încerc să lucrez. Pur şi simplu nu am fost genul care să fiu „uns la inimă” de muzică niciodată! În ceea ce priveşte cărţile…spre ruşinea mea, ultima carte de beletristică pe care am citit-o a fost în clasa a XII-a – „La răsărit de Eden”. Dar, a nu se înţelege că nu citesc. Pentru că debate-ul a fost singura mea pasiune monumentală, tot ceea ce însemna lectură pentru mine ţinea fie de „The Economist”, fie de jurnale academice, de analiză socială, fie de geopolitică sau alte lucruri de genul acesta, care, undeva, la un moment dat mi-ar fi putut fi utile într-o dezbatere.

Ce apreciezi cel mai mult la oamenii de lângă tine?
Ce apreciez cel mai mult la oamenii care sunt actualmente în anturajul meu, mai ales la cei foarte apropiaţi, este faptul că sunt capabili să asculte şi să se prefacă că sunt interesaţi de poveştile mele de debate sau că înţeleg umorul debater-istic, care este un umor specific. Implicit, foarte mulţi din anturajul meu sunt debateri.

Ai călătorit foarte mult datorită debate-ului. Ce te-a impresionat? Ce locuri ţi-au plăcut cel mai mult?
E foarte greu de spus… oraşul preferat – şi anume Praga – l-am văzut prima oară datorită debate-ului, (…) Dar, fiecare ţară pe care am vizitat-o a avut câte ceva care m-a marcat şi care a rămas în mine când am plecat de acolo…Brazilia a fost fascinantă, Beijingul (…), toate au fost experienţe unice în felul lor. De altfel, cred că deschiderea de care ai nevoie ca debater vine şi în mare parte datorită faptului că eşti expus la diferite contexte, la diferite medii, care îţi arată că nu aceleaşi premise sunt existente peste tot. Deci, cumva, faptul că debate-ul m-a ajutat să călătoresc, călătoriile în sine m-au ajutat şi cu debate-ul.

Întorcându-ne la Sfântu Gheorghe, te rugăm, dacă vrei şi poţi, să ne spui trei lucruri care îţi plac la acest oraş şi trei lucruri care nu îţi plac!
Trei lucruri care îmi plac.. unul l-am menţionat deja: faptul că este o comunitate suficient de mică să se poată mobiliza în întregime pentru anumite cauze de aici. Ador faptul că venind înspre acest interviu, am dat de trei grupuri separate de oameni cu care nu numai că ne ştiam, dar cu care avem amintiri din copilărie, şi este un sentiment de apartenenţă pe care nu îl poţi simţi într-un oraş mare, oricât de mulţi prieteni ai crede că ai. Iar al treilea lucru e…casa… e mediul în care am trăit, mediul în care am crescut. Sunt părinţii mei aici. Prietenii de-o viaţă sunt majoritatea din Sfântu Gheorghe, deci şi dacă nu sunt aici ca să mă văd cu ei, invariabil discutăm despre Sfântu Gheorghe, despre ce s-a mai întâmplat aici sau cu alţi oameni de aici. Ce nu îmi place: supra-politizarea liniei etnice este absolut plictisitoare – şi sper să se ajungă cândva la maturitatea de a înţelege că putem să trecem şi peste acest lucru la un moment dat- cumva decurgând din lucrul acesta şi un fel de apatie din partea românilor care au impresia că degeaba se implică în viaţa politică a oraşului. Și în ultimă instanţă – iar acest lucru nu este neapărat ceva care să nu îmi placă la Sfântu Gheorghe, ci mai degrabă o chestie care înţeleg de unde vine, dar din păcate o resimţi- e vorba de limitările la nivel de resurse pe care le poate genera un oraş ca Sfântu Gheorghe (…). În acelaşi timp, asta are şi o latură pozitivă, pentru că, în general, un volum mic de resurse înseamnă şi o inovaţie la nivel de cum foloseşti resursele respective cât mai eficient.

În final, dacă ai un mesaj, un gând pentru cititori….pentru cei din judeţul Covasna…

Cred că la sfârşitul zilei, spiritul unei comunităţi cum e cea din Sfântu Gheorghe nu poate fi înlocuit de mai nimic. Deseori când mă întorc în ţară, întâlnesc oameni care, uşor oftând, îmi spun că se bucură pentru mine că am reuşit să plec de aici, să ajung mare în lumea mare, acolo unde e iarba mai verde şi pâinea e mai bună (…). Diferenţa e că acolo nu intri în cafenea în orice moment al zilei neavând neapărat întâlnire cu cineva şi invariabil vei sta cu cinci prieteni de-o viaţă la o poveste, şi mi se pare că mulţi oameni uită valoarea a astfel de lucruri până nu sunt expuşi acestor situaţii. Nu sunt cu nimic mai civilizaţi şi cu nimic mai buni cei de acolo!

Ana Alina Costache