Forum Național la Brașov, Debate Corner la Sfântu Gheorghe

 


Cu un loc 5 la vorbitori, prin Simina Gheorghincă, cu 3 echipe participante, dintre care 2 au mers până în optimile de finală, cu 11 voluntari deplasați la Brașov pentru asigurarea bunei desfășurări a Naționalei și cu 3 arbitri, dintre care unul a arbitrat în fiecare meci, inclusiv finala, Debate Club Sfântu Gheorghe și-a făcut din plin făcută simțită prezența la cea mai importantă competiție anuală din țară, Forumul Național de Dezbateri Academice Brașov 2012.

Acest moment a însemnat și ultima reprezentație la nivel de liceu pentru două dintre cele mai de succes reprezentante ale debate-ului din Sfântu Gheorghe, Andreea Cucu și Simina Gheorghincă. După zeci de participări la campionate interne și internaționale, finaliste în 2011 la Saint George City of Debate și Racoviță Open, plus titluri individuale pentru Simina Gheorghincă atât la Cluj în 2011, cât și la Sfântu Gheorghe în 2012, a venit momentul ca cele două fete să facă pasul spre elita dezbaterilor academice, competițiile pentru studenți. Cu speranța că vor avea cel puțin același succes ca și în anii petrecuți la Sfântu Gheorghe, le mulțumim frumos pentru că au reușit să continue cu cinste tradiția dezbaterilor academice în orașul nostru și le urăm succes mai departe / Andreea este deja studentă la Drept în București și Simina la Drept și Politică în Anglia, la Essex.

Lansare Debate Corner și Saint George City of Debate 2013

Sâmbătă seara a fost momentul în care cei peste 200 de participanți s-au deplasat la Sfântu Gheorghe, unde, cu ajutorul Asociațíei de Tineret “Ecou” a avut loc lansarea proiectului Debate Corner, urmat de un concert BigToneZ din Cluj în foișorul din Parcul Central și apoi o petrecere cu karaoke până târziu în noapte la Bastion Cafe. Tot cu acest prilej a fost anunțată perioada pentru a șaptea ediție a celui mai mare open de dezbateri academice pentru liceeni, Saint George City of Debate 1-3 martie 2013 și directorul de turneu, care este Emi Beteringhe, președintele ARDOR Muntenia, unul dintre cei mai experimentați reprezentanți ai lumii dezbaterilor din România, recent întors de la studii post-universitare din Anglia.

Debate Corner este un proiect inovator lansat de către cluburile de dezbateri din Sfântu Gheorghe care-și desfășoară activitatea în deja celebra tripletă „3 M – Miko, Mhai, Mikes și care presupune că în ultima joi a fiecărei luni vor avea loc dezbateri publice, în engleză, română și maghiară, fix în Parcul Central din Sfântu Gheorghe, pe teme anunțate dinainte. Cu acest prilej, lumea dezbaterilor academice din oraș „coboară în stradă și invită pe oricine este interesat să participe și să asculte „viitorii lideri ai comunității sau chiar să intervină atunci când este cazul, exact ca într-o agora modernă.

Mădălin Guruianu

Coordonator Debate Club Sfântu Gheorghe

 

 

 

 

mai multe fotografii aici

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *