SG City of Debate X

Event: https://www.facebook.com/events/1500735936913403/

De aproape un deceniu, la început de martie, comunitatea de dezbateri din România își dă întâlnire la Sfântu Gheorghe. Începută timid, cu doar 4 echipe, competiția Saint George City of Debate (SGCD) a crescut încet, dar sigur – reunind 50, apoi 100 de echipe participante și ajungând în 2013 să fie cea mai mare competiție pentru liceeni din Europa, cu 128 de echipe la start.
Ajuns un reper atât pentru lumea dezbaterilor, dar și pentru orașul gazdă, evenimentul din 2016 marchează a 10-a ediţie, dedicat susținerii proiectului ”Sfântu Gheorghe, Capitala Europeană a Culturii 2021.”

Noutățile ediției a X-a

În premieră, la competiţie va participa un număr limitat de 100 de echipe, pe principiul ”primul venit, primul servit”, cu obligația respectării regulii n/2 la nivelul arbitrilor însoțitori. Înscrierile se vor putea face începând cu 1 octombrie 2015, pe email guruianu@gmail.com și vor fi deschise până la ocuparea tuturor locurilor. Taxa de participare va fi de 120 lei/debater – cazare la cămin și 180 lei/debater – cazare la hotel/pensiune. Aceasta include 2 nopți de cazare, 6 mese, coffee break, material de lucru şi promoționale, intrarea la petrecerea de anunțare a break-ului, etc. Arbitrii, indiferent că însoțesc sau nu o anumită delegație, sunt invitații noștri de onoare și nu vor plăti nici un fel de taxă de participare, în limita a 100 de locuri disponibile.

Echipa de arbitri va fi condusă de Bianca Dragomir și Radu Cotarcea, din Sfântu Gheorghe, ambii cu rezultate remarcabile pe plan național și internațional, finaliști de campionate europene sau mondiale.
Echipa de organizare va fi condusă și în acest an de către Mădălin Guruianu, inițiator și coordonator al evenimentului, ajutat de către o echipă format din peste 50 de voluntari. Fiecare delegație va fi sprijinită de câte un voluntar dedicat, care va fi la dispoziția oaspeților, pentru ca experiența de la Sfântu Gheorghe să fie lipsită de orice fel de griji.

Mulțumind miilor de oaspeți care au acceptat vreme de 9 ani invitațiile noastre la Sfântu Gheorghe, în 2016 îi așteptăm din nou la competiția SGCD, pentru a exersa dialogul argumentat pe teme mature sau în avangardă pentru societatea românească.

cityofdebate.ro

No comments yet.

Join the Conversation