Masterclass Debate 2014

UN EVENIMENT REMARCABIL DE PREGĂTIRE INTENSIVĂ PENTRU ELEVII PRACTICANȚI AI DEZBATERILOR ACADEMICE VA AVEA LOC ÎN AUGUST ÎN JUDEȚUL COVASNA

Între 1 si 11 august 2014, Debate Club Sfantu Gheorghe si ARDOR Transilvania organizează cea de-a patra ediție a unui program inovator de pregătire pentru elevii din România, un masterclass de dezbateri academice cu 9 dintre cei mai experimentați debateri din țară. Ne bucură succesele de la primele 3 editii, dacă primele două au fost exclusive realizate pentru elevii din Sfântu Gheorghe, ediția din 2013 a devenit națională și 52 de cursanți au fost prezenți vreme de 5 zile la Pădureni pentru o serie de cursuri intensive.

Anul acesta avem peste 50 de elevi înscriși și am dublat numărul de serii, astfel încât avem două perioade cu două grupuri diferite de câte 27 de elevi fiecare, a câte 5 zile fiecare.

Având în vedere faptul că avem cea mai amplă echipă formată din 9 arbitri de top, trainer cu mare experiență la campionate interne și internaționale, suntem convinși că “Masterclass Debate 2014” va rămâne un eveniment de referință pentru lumea dezbaterilor academice. Cei 9 traineri sunt:

Radu Cotarcea, vicecampion mondial, dublu campion național, elevi și studenți, multiplu participant la campionate naționale și internaționale, inclusiv Campionate Europene și Mondiale
Bianca Dragomir, dublă campioană națională, elevi și studenți, multiplă participantă la campionate internaționale, inclusiv Campionatele Europene
Liviu Gajora, arbitru cu mare experiență internațională, multiplu participant la competiții interne și internaționale, președinte CDAIS Moldova
Adrian Ghițe, campion național, coordonator programe ARDOR Transilvania
Emil Mesaroș, cel mai experimentat arbitru internațional al României, președinte ARDOR Transilvania
Călin Mureșanu, vicecampion național, multiplu participant la campionate internaționale, inclusiv Campionatele Europene și Mondiale
Ioana Stupariu, vicecampioană națională, multiplă participantă la campionate interne și internaționale, inclusiv Campionatele Europene și Mondiale
Nae Șovăială, multiplu participant la campionate interne și internaționale, inclusiv Campionatele Europene
Radu Țigănaș, vicecampion european, multiplu patticipant la competiții interne și internaționale

Pentru a le asigura o experienta de neuitat în județul nostru, participantii vor primi 4 nopti de cazare cu pensiune completă la Pensiunea Teglas, minim 8 ore de training pe zi, diplome de participare individuale, kit inscriptionat – tricou, pix, agenda, program, dar și foc de tabără, plus petreceri seara.

FOTO DE ANUL TRECUT: https://www.facebook.com/media/set/?set=a.592617657449664.1073741834.141938629184238&type=1
VIDEO DE ANUL TRECUT: https://www.youtube.com/watch?v=042yws-2Sy0

No comments yet.

Join the Conversation