Ioan Junior Ganea

Fiecare ediție de SGCD a adus ceva nou pentru mine. Inițial am participat la SGCD IV când eram în primul an de dezbateri și a fost evenimentul care m-a făcut să înțeleg cât de extraordinară este lumea dezbaterilor. Următorul an am reușit să mă calific împreună cu coechipierele mele, Andreea și Simina, de pe primul loc și să ajungem până în finală – prima mea realizare ca debater. Peste încă un an am jucat doar în 2 cu Simina, fără să avem șanse de calificare. A dispărut elementul competitiv și am jucat doar din plăcere, dar am încheiat tot pe primul loc. Am avut și ocazia să fiu DCA al editiei a IX-a, alături de o echipă extraordinară de la care am învățat enorm. Mereu surprinzatoare, mereu o sursă de învățături noi, SGCD este o competiție care are impact pozitiv asupra oricui intră în contact cu ea!