Adina Moisii: ”Voi fi prezentă la fiecare ediție!”

Covalact Saint George City of Debate se va desfășura la Sfântu Gheorghe între 4-6 martie 2016, va avea la start un număr de 100 de echipe, iar aici veți putea urmări online testimoniale de la participanții la edițiile precedente ale competiției și chiar invităm pe toți cei care doresc să ne trimită gândurile lor, să o facă la adresa: guruianu@gmail.com.

Experiența mea la SGCD a început ca debater la cea de-a 6 ediție, cel mai mare turneu de dezbateri academice la care am avut ocazia să particip, iar cel mai important aspect era că se petrecea chiar la mine acasă. Chiar dacă am fost debater doar un an, am continuat să particip la eveniment ca voluntar. De la o ediție la alta am văzut cum interesul tinerilor pentru dezbateri creștea și așa SGCD a ajuns să fie cel mai mare turneu de dezbateri academice din România, iar mai apoi din Europa. Acest eveniment a devenit cel mai important pentru mine, deoarece am avut ocazia ca în ultimele 3 ediții să fac parte din echipa de organizare, dedicându-mă tot mai mult de la an la an.
Nu pot să vorbesc despre SGCD la trecut. Chiar dacă nu mai sunt voluntar acolo, acest eveniment mă va face să mă întorc de fiecare dată acasă. Pentru mine SGCD înseamna ședințele lungi cu voluntarii, idei, nopți nedormite, prietenii, oameni noi, muzică, petreceri, fericire, amintiri, entuziasmul din prima zi, dar și tristețea din ultima seară.
Sunt sigură că și peste 2, 5 sau 10 ani, SGCD va exista, va aduce în fiecare an debateri aproape din toate orașele țării iar eu voi fi prezentă la fiecare ediție.

Join the Conversation