Final de SAINT GEORGE CITY OF DEBATE

 

Peste 250 de concurenţi din toate colţurile ţării, 54 de arbitri conduşi de directoarea turneului în limba română, domnişoara Bianca Dragomir, ajutată de Sergiu Scripcă şi Ştefan Strilciuc, plus domnişoara Knop Ildiko, directoarea turneului în limba maghiară, dar mai ales cei 40 de voluntari, coordonaţi de domnişoarele Călina Cruceriu şi Paula Cocoveică, au contribuit din plin la reuşita ediţiei a VI-a a Openului de Dezbateri Academice, “Saint George, City of Debate”.

 

Prima zi, cea de vineri  2 martie, a însemnat participarea invitaţilor la o suită de programe extra-concurs– vizite la expoziţii şi muzee, cele două spectacole de teatru de la M Studio şi “Andrei Mureşanu”, plus programele de bowling, paintball şi fotbal, iar la finalul zilei o scurtă petrecere de bun venit la “Bastion Café”.

 

Cea de-a doua zi a adus seria de 4 meciuri de calificare pe care le-au jucat toate echipele participante la competiţie, în urma căreia au fost alese cele 8 sfertfinaliste pentru a doua zi. După dezbateri aprinse pe cele două moţiuni incitante, “ar trebui acordat dreptul tinerilor să voteze la 16 ani” şi “ar trebui ridicat dreptul de veto în Uniunea Europeană”, au mers mai departe cele mai pregătite 8 echipe, trei reprezentante din Cluj, două din Ploieşti, câte una din Timişoara, Bucureşti şi Sfântu Gheorghe. Din nefericire, echipa clasată pe primul loc, format din ai noştri Simina Gheorghincă şi Ioana Ganea jr. nu a putut merge în sferturi, deoarece au fost nevoiţi să joace în doi rundele de calificare, colega lor de echipă, Andreea Cucu fiind nevoită să dea examenul Cambridge fix în acea zi. Finalul zilei i-a găsit pe majoritatea participanţilor în locaţiile Brava şi DiStefano, din cadrul Complexului Park, pentru un concert live al trupei “Ecou”, dar şi pentru un chef pe cinste, până târziu în noapte.

 

Ultima zi a adus meciurile cu miză mare, sferturile şi semifinalele extreme de disputate aducând în finală o echipă din Ploieşti – Raluca Stănescu, Valeria Oncean, Cristina Badea şi una din Sfântu Gheorghe, Diana Cojocaru, Victor Bolog, Raluca Popa. Sala Teatrului a fost, ca şi anul trecut, plină de iubitorii de dezbateri academice din întreaga ţară, dar şi din comunitatea locală. Au fost proiectate fotografii de la eveniment, dar şi un film de 10 minute din primele zile, creaţia lui Dobondi Lehel, iar în urma unei ore dense şi plină de contraziceri cu sens pe subiectul acordării dreptului de vot la 16 ani, echipa care a dus acasă Cupa Saint George City of Debate şi trofeul unicat, creaţia artistului plastic Ramon Grosos, a fost cea din Ploieşti.

La individual, clasamentul a fost dominat de transilvăneni, câştigătoare fiind a noastră Simina Gheorghincă din Sfântu Gheorghe, urmată de doi clujeni, Mihai Morar şi Flaviu Miron, iar pe scenă au mai fost invitate persoane deosebite care au ajutat mişcarea de dezbateri din Sfântu Gheorghe de-a lungul timpului: doamna Gabriela Cucu, cea care a iniţiat acum 17 ani această mişcare, doamna Luminiţa Curceanu, directoarea Colegiului Naţional MIhai Viteazul, iar în numele Asociaţie Pro Democraţia, a fost prezentă doamna Ioana Moldovan, directoare de programe în Cluj, domnul Cristian Pârvulescu nereuşind să ajungă în timp util la Sfântu Gheorghe.

 

Onorat de prezenţa atât de multor oameni deja importanţi sau care sunt convins că vor deveni importanţi în scurtă vreme, mulţumesc în mod deosebit sponsorilor, partenerilor şi voluntarilor, fără de care acest eveniment nu ar fi putut avea loc şi sperăm ca împreună să putem face din ce în ce mai multe şi mai frumoase lucruri pentru Sfântu Gheorghe şi pentru viitorii lideri ai comunităţilor.

 

Mădălin Guruianu,

 

Iniţiator şi Coordonator Siant George, City of Debate

 

 

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *